Terapia cu ventuze în medicina tradiţională chineză

de dr. Alice Popescu, dr. Florin Clement Brătilă

Terapia cu ventuze face parte integrantă din terapia acupuncturală, una din tehnicile de tratament ce ţin de medicina tradiţională chineză. Această terapie constă din ataşarea la piele a unor mici containere, în care s-a realizat o presiune mai scăzută decât presiunea atmosferei înconjurătoare şi care rămân ataşate de piele datorită sucţiunii astfel create şi pot fi menţinute pe loc timp de 5-20 minute, în funcţie de necesităţi.

Ventuzele folosite în mod tradiţional sunt confecţionate din bambus, porţelan sau sticlă şi se aplică folosind o flacără care se introduce pentru scurt timp în interiorul ventuzei, umplând-o astfel cu gaze fierbinţi. Ventuza este apoi imediat aplicată pe piele, înainte ca gazele din interior să aibă timp să se răcească; în momentele următoare, gazele se răcesc până la temperatura corpului, contractându-se şi generând astfel presiunea scăzută din interiorul ventuzei.

În prezent, pe lângă ventuzele tradiţionale aplicate cu flacără, mai există şi ventuze care se aplică cu ajutorul unui dispozitiv ce aspiră aerul din interiorul ventuzei printr-o valvă sau ventuze ce au ataşată o pară de cauciuc care, apăsată, elimină o parte din aerul conţinut în ventuză şi astfel scade presiunea din interior. În general, aceste tipuri de ventuze sunt confecţionate din material plastic. Există şi ventuze confecţionate din cauciuc, ce funcţionează pe acelaşi principiu.

Mecanism de acţiune

Odată ataşată de tegumente, datorită zonei de presiune scăzută ce se creează în vecinătatea ţesuturilor, pielea şi ţesutul subcutan sunt aspirate în interiorul ventuzei. În acelaşi timp şi datorită aceleiaşi diferenţe de presiune, are loc şi o dilatare a vaselor de sânge, se deschid capilarele şi se acumulează sânge în vasele sanguine locale. Dacă diferenţa de presiune nu este foarte mare, timpul de aplicare nu este foarte îndelungat iar permeabilitatea capilară este normală, sângele se va acumula în capilarele dilatate fără să se extravazeze, iar după scoaterea ventuzei, în interval de 1-2 ore, circulaţia locală va reveni aproximativ la starea anterioară. Dacă, însă, permeabilitatea capilară este crescută, capilarele sunt fragile, sau diferenţa de presiune este foarte mare şi timpul de expunere la aceasta e prelungit, are loc o extravazare mai mică sau mai mare, ce va duce la formarea unei echimoze pe locul unde a fost aplicată ventuza. Această echimoză nu este dureroasă, cum sunt cele posttraumatice, deoarece ţesuturile nu au fost strivite, şi dispare în acelaşi ritm ca orice altă vânătaie.

Ceea ce se obţine, deci, prin aplicarea ventuzelor este în primul rând o activare a circulaţiei locale; are loc o hiperemie locală, cu creşterea perfuziei tisulare, creşterea extravazării de fluide în spaţiile intercelulare, acest fapt fiind responsabil de edemul ce apare datorită sucţiunii ventuzei şi dispare după aceea. Ulterior, lichidul extravazat se resoarbe în circulaţie şi perfuzia tisulară revine la nivelele de bază. În cazul în care a apărut o echimoză, datorată ieşirii sângelui în afara patului circulator, avem de-a face cu o situaţie ce se aseamănă cu cea creată în cazul autohemoterapiei, în care se injectează intramuscular mici cantităţi de sânge autolog, iar efectul acestei manevre este imunostimulator şi imunomodulator. În prezent, autohemoterapia se foloseşte în special ca metodă de desensibilizare nespecifică în special în boli alergice şi dermatoze alergice, acnee, herpes, datorită efectului de desensibilizare, dar a fost pus în evidenţă şi un efect imunostimulator cu creştere marcată a nivelului macrofagelor tisulare, efect ce apare la 8 ore de la injectare şi durează circa 5 zile, iar pe animale s-a evidenţiat creşterea nivelului de eritrocite şi leucocite (viţei), şi creştere a leucocitelor asociată unui efect cicatrizant (şobolani). Au fost raportate rezultate încurajatoare şi în recuperarea post AVC, boli degenerative ale sistemului nervos, boli de colagen, boli autoimune, şi chiar SIDA şi cancer.

În medicina tradiţională chineză, efectul ventuzelor este descris astfel: elimină Frigul patogen, dezobstruează meridianele, stimulează circulaţia locală a Qi-ului (energiei) şi sângelui, antialgic.

Indicaţii

Aplicarea de ventuze se foloseşte în special în boli în care tulburările energetice includ prezenţa Frigului, stază a sângelui, dureri, parestezii, redori pe traiectul meridianelor. Este vorba în special de pacienţii cu artralgii, mialgii, contracturi musculare, nevralgii de diferite etiologii. Chiar şi unele deficite neurologice pot avea indicaţie pentru aplicarea de ventuze. Pe de altă parte, datorită efectului decongestiv şi imunostimulator, pot fi aplicate şi la bolnavii cronici şi în boli respiratorii acute.

În medicina tradiţională chineză ventuzele se aplică pe acele puncte de acupunctură care sunt indicate în sindromul diagnosticat la pacient şi a căror locaţie anatomică permite aplicarea lor. În sindroame dureroase, însă, este eficientă şi aplicarea ventuzelor pe punctele dureroase, punctele trigger sau de-a lungul traseului de iradiere a durerii.

Ventuzele nu pot fi aplicate pe pielea lezată (cu excepţia cazului în care dorim să practicăm sângerarea punctului respectiv şi l-am înţepat sau scarificat în prealabil, în acest scop), nu se aplică pe pielea iritată, cu erupţii, eczeme, cruste etc, pe nevi, sau pe extremităţi, faţă, sâni.

Aplicarea de ventuze se poate însoţi şi de alte manevre terapeutice. De exemplu: aplicarea ventuzei pe un punct de acupunctură având inserat un ac; aplicarea ventuzei pe un punct care a fost puncţionat, cu scopul de a provoca sângerarea acelui punct, prin efectul de sucţiune; asociere cu electropunctură, laser etc; există ventuze ce au ataşat un mic magnet în interior, şi astfel combină efectul ventuzei cu cel al magnetoterapiei etc.

Ventuzele pot fi lăsate pe loc după aplicare sau pot fi făcute să gliseze pe piele, realizând astfel un masaj combinat cu o acţiune intensă de vasodilataţie mecanică pe traiectul urmat. Această manevră este eficientă în special în cazul contracturilor musculare, şi se aplică pe zona afectată.

Acolo unde folosirea lor este indicată, ventuzele pot fi aplicate zilnic, pe aceleaşi zone sau pe alte puncte, în funcţie de necesităţile tratamentului; desigur că ele pot fi aplicate şi la intervale mai mari, dacă particularităţile cazului o cer.

Posibile efecte nedorite

În afară de apariţia echimozelor pe locul aplicării, ceea ce nu constituie un efect advers, decât cel mult din punct de vedere estetic, singurul incident care apare la pacienţii cu pielea mai sensibilă este formarea unor mici vezicule cu lichid clar, foarte superficiale, datorită diferenţei de presiune între ţesuturi şi interiorul ventuzei. Aceste vezicule se vindecă fără cicatrice în circa o săptămână, nu necesită decât aplicarea unui antiseptic şi păstrarea curată a zonei, dar desigur că nu vom mai aplica ventuze pe zona respectivă până la vindecarea lor completă.

Diferenţa de presiune pe care o creează o ventuză depinde de mai mulţi factori: ea creşte direct proporţional cu mărimea ventuzei, cu intensitatea flăcării pe care am folosit-o la aplicare şi cu rapiditatea cu care am aplicat ventuza pe piele după ce am flambat-o. Riscul de apariţie a echimozelor şi veziculelor creşte direct proporţional cu timpul cât acţionează ventuza. Dacă avem motive să credem că pacientul riscă să dezvolte vezicule, vom aplica ventuze mai mici, vom folosi o flacără mai mică, le vom aplica puţin mai lent şi le vom lăsa pe loc mai puţin timp.

Bibliografie

1. Science of acupuncture and moxibustion, Ming Shunpei et al., Beijing, 1986
2. Essentials of Chinese acupuncture, Beijing College of TCM, Beijing, 1980
3. Chinese Acupuncture and Moxibustion, Zhang Enqin et al., Publishing house of Shanghai College of TCM, Shanghai, 1988